Transformarea Companiei – Conducerea Schimbării la Vârf
Reînoirea organizațiilor reprezintă o sarcină complexă și dificilă. Furnizăm executivilor înțelegerea corectă despre ce trebuie să ia în considerare și să facă într-un context de schimbare organizațională și îi ajutăm să evite greșeli ce pot zădărnici eforturile lor de transformare și care pot avea un impact negativ asupra oamenilor și organizațiilor lor.
Schimbarea organizațiilor
În deschiderea unui articol publicat în revista Harvard Business Review în anul 1995 John P. Kotter afirma următoarele: “În ultimii zece ani am observat mai mult de 100 de companii care au încercat să se transforme în competitori mult mai buni. Câteva dintre aceste eforturi de schimbare corporatistă au avut succes. Alte câteva au fost eșecuri totale. Majoritatea se plasează undeva la mijloc cu o înclinare pronunțată către partea de jos a scalei.
Lecția generală care poate fi învățată din cazurile de succes este că procesul de schimbare trece printr-un număr de etape ce necesită în total o perioadă considerabilă de timp. Eliminarea unor pași creează doar iluzia de viteză și nu produce niciodată un rezultat satisfacator. A doua lecție generală este că prezența unor greșeli semnificative în oricare etapă poate avea un impact devastator, poate reduce ritmul schimbării și poate conduce la anularea unor rezultate pozitive obținute cu multă trudă. Din cauza că avem o experiență relativ mică de reînoire a organizațiilor este adesea posibil ca și cei mai capabili oameni să facă cel puțin o greșeală importantă”.
Transformări organizaționale de succes
Luînd in considerare realitățile de mai sus programul de instruire “Transformarea Companiei” adresează anumite subiecte ce îi vor ajuta pe manageri să înțeleagă cum să abordeze o schimbare de organizație și să o realizeze cu succes:
- stiluri și valori individuale;
- cum să abordezi schimbarea organizațională;
- pașii pentru o transformare organizațională de succes;
- managementul schimbării – arta echilibrului;
- reinventare versus schimbare;
- de ce se opun angajații schimbării?;
- programele de schimbare de succes pun accentul pe rezultate;
- aspecte cheie în transformarea organizațională.