Management pentru Succes / Management for Success

Un foarte bun exemplu de combinare a două soluții de instruire pentru a genera un program coerent și integrat de dezvoltare a aptitudinilor manageriale. Un proiect desfășurat pe durata a 4 luni, bazat pe o implicare continuă din partea participanților și care a inclus o multitudine de metode de învățare și de aplicare în practică a noilor cunoștințe.

Compania

Atexis este o companie internațională care activează în domeniul ingineriei activităților de asistență tehnică pentru clienți. Mai mult de 600 de oameni din cinci țări de pe mapamond își ajută clienții să ofere, la rândul lor, servicii optimizate de asistență pentru operarea sau întreținerea echipmentelor din dotare. Una dintre entitățile Atexis se află în România, la Iași. Compania a fost fondată în anul 2008 și s-a dezvoltat de-a lungul timpului atât din punctul de vedere al numărului și complexității proiectelor realizate cât și din punctul de vedere al domeniilor de asistență abordate. În 2015 în companie lucrează aproximativ 270 de specialiști.

Pe măsură ce compania a evoluat s-a făcut simțită nevoia de a gestiona în mod adecvat activitățile, oamenii și relațiile din cadrul echipelor de proiect și a echipelor departamentale. Acest lucru a presupus printre altele și investiții în instruirea personalului. În primăvara anului 2015 reprezentanții Atexis și ROSS Consultants au hotărât să realizeze împreună un proiect dedicat îmbunătățirii aptitudinilor manageriale ale conducatorilor de departamente.

Proiectul

Proiectul “Management Pentru Performanță” a inclus 4 sesiuni de instruire a câte 2 zile fiecare și a fost realizat pe baza următoarelor două soluții existente în portofolilul companiei ROSS Consultants:

  • Management Pentru Succes – Aptitudini Manageriale abordează activitatea managerială din perspectiva conceptelor, metodelor și instrumentele cunoscute și utilizate de către manager. Aptitudinile de management se dezvoltă prin selecția și aplicarea instrumentelor potrivite unei anumite situații, prin analiza rezultatelor obținute și prin învățarea derivată din experiența avută;
  • Dimensiunea Umană a Managementului – Management cu Suflet abordează rolul managerului dintr-o perspectivă ce pune accent pe latura umană a muncii acestuia. În acest program este vorba despre interacțiunea umană la locul de muncă și despre cum această interacțiune poate contribui la succesul managerilor, al oamenilor lor și al întregii organizații.

Aceste soluții tratează aspecte diferite ale muncii managerului și sunt concepute pentru a se completa reciproc. Prin urmare abordarea lor împreună reprezintă soluția ideală pentru dezvoltarea aptitudinilor manageriale ale unui conducător de departament.

Proiectul s-a desfășurat pe durata a aproximativ 4 luni și a inclus o largă varietate de metode de învățare: evaluări individuale și de grup, studii de caz, articole, simulari, exerciții aplicative, lucrări individuale, programe video, seminarii, etc. Un accent deosebit a fost pus pe aplicarea noilor cunoștințe la contextul și realitățile companiei Atexis.


Impresiile

Din punctul de vedere al evaluării proiectului participanții au apreciat în mod deosebit utilitatea sa pentru dezvoltarea personală, conținutul acestuia și prestația instructorului. Trei dintre opiniile exprimate de aceștia sunt prezentate mai jos:

“Recomand acest program celor care vor să conștientizeze și să înțeleagă mai bine ce presupune a fi un bun manager. Un bun manager înseamnă mult mai mult decât a obține rezultate. Am aflat prin propria mea experiență de la acest curs că performanța se obține gândind constructiv și acționând eficace, dezvoltând relațiile, cunoscând și punând în valoare echipa. Am aflat că deciziile luate și asumate împreună cu echipa și nu impuse pot conduce la rezultate mai bune și că secretul pentru a fi un bun manager este disciplina personală și perseverența în urmărirea obiectivelor”. Daniel Condurache – Manager de Departament.

“Un program interactiv, cu multe exerciții practice. Am lucrat bine pe echipe deoarece participanții au fost deschiși și implicați, iar trainerul a știut să ne ghideze pentru a nu devia de la subiect. Mi-a plăcut faptul că am abordat multe perspective și multe idei și că am avut timp între module pentru a reflecta asupra temelor puse în discuție.” Adriana Crăciun – Manager Calitate.

„Mi-a plăcut în mod deosebit acest proiect datorită atelierelor cu specific divers care mi-au oferit perspective diferite și m-au ajutat să aflu lucruri noi despre mine si colegii mei de echipă. Câștigul meu cel mai mare după acest program este încrederea că performanța nu este ceva ieșit din comun, ci un lucru care depinde doar de mine și de atitudinea mea. Am învățat că experiențele noastre de viață sunt expresia modului în care gândim, că rezultatele extraordinare pornesc de la o dorință puternică de a reuși, un obiectiv specific și pași mici, plini de entuziasm și determinare; restul vine de la sine. Dacă secretul oricărei realizări constă în modul nostru de a gândi atunci cel mai bun lucru pe care îl putem face este să investim în noi înșine”. Ciprian Toniță – Lider de Proiect.